România

Mesajul premierului Ludovic Orban cu prilejul Zilei Naționale a României, 1 Decembrie

Sărbătorim în acest an Ziua Națională a României cu împlinirea faptului că am reușit să lăsăm în urmă, prin vot, ceea ce a frânat progresul pe care ni l-am dorit după căderea comunismului.

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, dată la care Marea Adunare de la Alba-Iulia a votat unirea tuturor românilor din Transilvania și Banat cu România, a însemnat pentru făuritorii ei împlinirea ”Visului de Veacuri, a Visului de Aur al României’, așa cum minunat descria acest moment al istoriei Regina Maria.

Astăzi, la o distanță în timp de 101 ani - în care soarta României nu a fost lipsită de suferință, în anii de război, în anii de comunism și chiar și în istoria foarte recentă - sărbătorim Ziua Națională cu sentimentul adevăratei noastre eliberări și cel al împlinirii unui nou vis al românilor.   

Avem acum șansa reală să schimbăm lucrurile în bine, să trăim într-o țară democratică, în care instituţiile statului să servească cetăţeanul, iar  legea să fie aplicată pentru toţi, în mod egal. Este momentul să consolidăm cu adevărat România europeană, care să garanteze cetățenilor săi drepturile și libertățile fundamentale și în care să se regăsească toți românii, indiferent de locul unde au ales să trăiască. Să construim împreună un drum ireversibil al României către stabilitate socială și economică, către prosperitate, în care cei care muncesc onest să se bucure de beneficiile muncii lor, iar antreprenorii să se simtă corect tratați. Să dezvoltăm societatea românească pe principiile solide ale adevărului și meritocrației, în care competența să fie recunoscută și apreciată.

Crezul meu, ca prim-ministru, este să nu irosim această șansă și, ”prin noi înșine”, români din țară sau din alte colțuri ale lumii, să construim o Românie normală pentru toți cetățenii.

La mulți ani, România!

La mulți ani, dragi români din țară și din afara granițelor!

 

Sursa: MAE

 

Programul de lucru al Secției Consulare, pentru vineri, 24 ianuarie 2020 (Ziua Unirii Principatelor Române),

22.01.2020

Potrivit legislației române a muncii în vigoare, în zile de sărbatoare legală, Secția Consulară este închisă. În ziua ziua de vineri, 24 ianuarie 2020 (Ziua…

Comunicat de presă – Ziua Culturii Naționale, la 170 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu

16.01.2020

Ambasada României în Regatul Belgiei a găzduit în data de 15 ianuarie a.c. evenimentul aniversar „Stelele-n cer” un recital de muzică și poezie dedicat Zilei…

Întrevederea ambasadorului României în Belgia cu președintele Parlamentului Valon

15.01.2020

În data de 15 ianuarie, la Namur, ambasadorul României în Belgia a avut o întrevedere oficială cu Jean-Claude Marcourt, președintele Parlamentului valon. Au fost…

COMUNICAT DE PRESĂ - Ambasada României în Regatul Belgiei onorează artiștii români prezenți la evenimente culturale de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Arte EUROPALIA Romania 2019

19.12.2019

Ambasada României în Regatul Belgiei și Institutul Cultural Român Bruxelles au organizat joi, 19 decembrie 2019, o întâlnire a personalităților culturale ale…