Comunitatea românească

Imigraţia românilor din Belgia s-a constituit în trei etape:

• prima - imediat după cel de-al doilea război mondial - este reprezentată de un număr tot mai restrâns de personalităţi ştiinţifice, artistice, profesii liberale; 
• a doua - între anii 1965-1989 – este formată în principal din medici, arhitecţi, artişti, ingineri;
• ultima - cea mai numeroasă şi eterogenă - după anul 1989.

Români sunt, în marea majoritate, bine integraţi în cele mai diverse medii socio-profesionale (ştiinţifice, universitare, artistice, în profesiunile liberale - medici, arhitecţi, ingineri), cu precădere în spaţiul francofon. Legăturile cu ţara de origine au fost marcate de evoluţiile politico-istorice din România, ele reactivându-se şi intensificându-se treptat după 1989. Schimbările democratice succesive din România au influenţat pozitiv relaţiile comunităţii cu instituţiile statului român, precum şi climatul general din sânul comunităţii.

Admiterea României în NATO şi UE a provocat un reviriment identitar, românii din Belgia afişându-şi apartenenţa cu mândrie şi devenind interesaţi să contribuie la construirea unei imagini pozitive a ţării de origine în mediile în care trăiesc şi muncesc.

Comunitatea românească din Belgia a evoluat în ultimii ani după o dinamică strâns asociată cu procesul integrării europene a României. S-au consolidat astfel trei particularităţi ale diasporei româneşti: 1) concentrarea masivă în zona Bruxelles-ului; 2) ponderea ridicată a tehnocraţilor şi studenţilor şi 3) eterogenitatea.